Header

Alianţa Digitală pentru România – premisă a accelerării procesului de e-incluziune

March 28th, 2012 | Posted by admin in Informaţii

Bucureşti, 28 martie 2012 Luni, 26 martie a.c., a avut loc, la Centrul de Conferinţe al Institutului Naţional de Statistică – INSEE, evenimentul de lansare a Alianţei Digitale pentru România şi a Campaniei Hai pe net! 2012.

 

În prezenţa a numeroşi demnitari şi persoane publice, între care Ministrul Comunicaţiilor Răzvan Mustea-Şerban, reprezentantul Comisiei Europene în România, Nicolae Idu, Cristian Alexandrescu (MECTS – ISMB), Campionul Digital pentru România, Paul-Andre Baran (Director Program Biblionet), Gabriela Barna (Fundaţia EOS România), Thomas Kleininger (Director executiv ADSI), General Ing. Marcel Opriş (Director STS), Valentin Negoiţă (Preşedinte APDETIC), Andreea Bereczki (PR şi Business Administration Specialist Programul  Economia Bazată pe Cunoaştere), Elena Zvarici (Communication Manager Internet Society Romania) s-au adus în discuţie principalele obiective ale Alianţei Digitale pentru România, precum şi acţiunile concrete în care aceasta este implicată.

 

Realizată pe baza convergenţei programelor de e-incluziune din România, Alianţa Digitală reprezintă o platformă de tip colaborativ, având ca scop îmbunătăţirea competenţelor digitale şi a gradului de absorbţie a noilor tehnologii în rândul populaţiei. Printre semnatarii Alianţei se numără reprezentanţi guvernamentali, ai societăţii civile şi ai mediului de business.

 

”Astăzi, jumătate din România e conectată la lumea largă. Din păcate, cealaltă jumătate este deconectată, uitată de lume. Trebuie să facem cumva să aducem cele două Românii la un viitor comun.” a spus domnul Răzvan Mustea-Şerban, în cadrul evenimentului de lansare a Alianţei Digitale. ”Aceşti oameni şi-ar putea găsi o afacere, o slujbă dacă ar şti unde să caute informaţia necesară şi cum să o folosească după ce au găsit-o. Internetul nu cunoaşte graniţe, dar pieţele online sunt încă separate de foarte multe discrepanţe şi bariere”, a continuat ministrul Comunicaţiilor.

 

Agenda Digitală 2020, lansată în luna mai 2010, defineşte şapte domenii prioritare de acţiune în Uniunea Europeană: crearea unei pieţe unice digitale, interoperabilitate crescută, sporirea siguranţei şi a încrederii în internet, accesul mult mai rapid la internet, mai multe investiţii în cercetare şi dezvoltare, ridicarea nivelului aptitudinilor şi incluziunii în materie de ‘alfabetizare digitală’ şi aplicarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă societatea, de exemplu schimbările climatice şi îmbătrânirea populaţiei.
Unul dintre obiectivele pentru 2020 este de a pune la dispoziţia tuturor cetăţenilor europeni internet la viteze de minimum 30 Mbps, cu 50% din familiile europene abonate la conexiuni de minimum 100 Mbps.
Alianţa Digitală pentru România (ADR), este un grup de iniţiativă pentru incluziunea digitală, constituit din instituţii publice, organizaţii comerciale şi organizaţii non-guvernamentale, constituit cu scopul de a susţine iniţiativele de incluziune digitală din România, conform Agendei Digitale pentru Europa 2020.

 

Alianţa Digitala pentru România îşi propune în mod concret să atragă cât mai mulţi utilizatori noi online şi să investească în creşterea nivelului de competenţe IT ale celor deja conectaţi. Acest lucru este posibil doar prin crearea unei platforme inovative de colaborare între societatea civilă, sectorul de business şi autoritatea statului.

 

Mai multe detalii găsiţi pe www.aliantadigitala.ro .

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>