Header

FOTO4692Reprezentanții Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, au organizat la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire la nivel înalt cu oficiali ai Ministerului pentru Societatea Informațională, ai autorităților locale și reprezentanți ai mediului de afaceri din sectorul IT, pe tema Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România. La întâlnirea găzduită de Universitatea Tehnică Cluj a fost adusă în discuție și atragerea de fonduri europene în perioada 2014 – 2021, program ce ar putea veni în sprijinul proiectului Cluj Innovation City, inițiat de Clusterul IT.

Ulterior prezentării principalelor direcții ale Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală, Ministrul Răzvan Cotovelea și Secretarul de Stat din Ministerul pentru Societatea Informațională Diana Voicu au inițiat un dialog cu mediul de business din domeniul IT, lansând totodată o invitație de parteneriat către Cluj IT Cluster. De asemenea, Ministrul Cotovelea și-a exprimat aprecierea și interesul de susținere pentru proiectul Cluj Innovation City, promovat de Clusterul Cluj IT, subliniind totodată importanța unor asemenea inițiative în contextul obiectivelor de relansare economică națională.

(more…)